luni, 15 noiembrie 2010
Casa Cuza
Originea familiei trebuie căutată la sudul Balcanilor, unde în Evul Mediu, în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea trăiau cavalerii Cuzi, de origine italiană. Prin străbunica sa, Alexandru Ioan Cuza se trage din Costineşti.Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 la Bârlad. Tatăl său a fost Ioan Cuza, care a deţinut funcţiile de spătar, ispravnic de Fălciu, ispravnic de Covurlui şi postelnic, iar mama sa se numea Sultana, născută Cozadini. Ioan Cuza deţinea moşia Bărboşi, din ţinutul Fălciului, moşia Bujorul, o parte din moşia Deleni şi o casă în Galaţi. Alexandru Ioan Cuza a studiat până în anul 1831 în pensionul francez condus de Victor Cuenin, la Iaşi, după care pleacă la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. După ce se întoarce în ţară, îl regăsim în cadrul armatei cu grad de cadet, la 15 septembrie 1837, unde rămâne doar până la data de 8 februarie 1840, când demisionează. La 10 februarie 1842 era numit preşedinte al Tribunalului Covurlui, unde rămâne în funcţie până la data de 27 septembrie 1845. Între timp, la 30 aprilie 1844, se căsătorea la Soleşti cu Elena Rosetti.
În anul revoluţionar 1848 s-a implicat în evenimentele din Iaşi, fiind arestat împreună cu alţi revoluţionari în casele lui Alexandru Mavrocordat din Copou, din porunca domnitorului Mihail Sturdza. Treisprezece arestaţi printre care şi Alexandru Ioan Cuza au fost trimişi la Galaţi, de aici urmau să ajungă la Măcin, unde ar fi fost predaţi turcilor. Elena Cuza, cu sprijinul consulului englez Cunningham din Galaţi, a reuşit să-l elibereze pe Alexandru Ioan Cuza împreună cu alţi cinci revoluţionari la Brăila, iar cu paşapoarte austriece s-au îndreptat spre Viena. Înainte de a ajunge la Viena a fost prezent la marea adunare de la Blaj din 3/15 mai 1848, apoi din luna iunie în Bucovina unde, împreună cu Costache Negri, Petrache Cazimir şi alţii, a făcut parte din Comitetul revoluţionar moldovean. După ce a izbucnit holera în Bucovina pleacă la Viena, de aici la Paris şi apoi la Constantinopol, de unde se reîntoarce în Moldova cu noul domnitor, Grigore Ghica.
În luna octombrie a anului 1849, Alexandru Ioan Cuza era numit preşedinte al Judecătoriei ţinutului Covurlui, funcţie pe care o deţine până la 11 februarie 1851. La 15 februarie 1851 ocupa funcţia de director al Departamentului din Lăuntru de unde demisiona la 1 octombrie 1851. La 4 octombrie 1851 era numit locţiitor de pârcălab în absenţa lui Costache Negri, iar la 16 decembrie 1854 ocupă din nou funcţia de preşedinte al Judecătoriei ţinutului Covurlui, până în luna mai a anului 1856. Pentru meritele sale în funcţiile indicate mai sus era ridicat la rangul de vornic la 18 mai 1855. La 6 iunie 1856 era numit în funcţia de pârcălab de Covurlui, funcţie deţinută până la 9 august 1856; aceeaşi funcţie îi va reveni şi începând cu data de 14 februarie 1857. Alexandru Ioan Cuza în această perioadă a dat dispoziţii să se mute cancelaria Pârcălăbiei, de la marginea oraşului dinspre Vadul Ungurului, la hotel „Moldavia“. Caimacamul Nicolae Vogoride îl reintegrează în armată la 16 martie 1856, ca sublocotenent, urmând o ascensiune rapidă, la 24 aprilie, locotenent, la 28 aprilie, căpitan, la 3 mai, maior, la 20 august 1858, colonel, iar la 12 septembrie ajutor al hatmanului miliţiei. La 24 iunie 1857 demisiona din funcţia de pârcălab datorită ilegalităţilor comise de caimacamul Nicolae Vogoride şi oamenii săi. După demisie era ales în Divanul Ad-hoc din Moldova, ca deputat alături de Costache Negri, din partea orăşenilor din Galaţi. La 23 octombrie 1858 ocupa funcţia de hatman, funcţie în care îl regăsim până la dubla alegere din 5 ianuarie 1859, la Iaşi şi respectiv 24 ianuarie, la Bucureşti ca domnitor al Principatelor Române.
Alexandru Ioan Cuza a domnit în Principate între anii 1859-1866, stabilind capitala la Bucureşti, înfăptuind reforme care au dus la centralizarea statului. A fost detronat la 11 februarie 1866, de către Monstruoasa coaliţie şi se stinge din viaţă în exil la 15 mai 1873, la Heidelberg, fiind înmormântat la Ruginoasa.
Casa din Galaţi, din Mahalaua Poştei, uliţa de lângă mal, a fost achiziţionată de Ioan Cuza, pe atunci pârcălab al ţinutului Covurlui sau probabil era zestrea soţiei lui. Alexandru Ioan Cuza a locuit împreună cu soţia şi părinţii săi în casa destul de modestă a acestora, iar după ce a fost ales domnitor al Principatelor Române a mai venit în vizită la mama sa. În data de 9 iulie 1863, Alexandru Ioan Cuza cerea mamei sale un plan al casei pentru a se realiza câteva reparaţii. Costache Negri, fiind în vizită la Galaţi, îi scria domnitorului la 19 iulie 1864, că lucrările înaintează şi cele două aripi sunt aproape gata, iar lucrările la partea centrală vor începe atunci când mama acestuia va locui într-una dintre aripi. La 20 mai 1865 se stingea din viaţă la Galaţi mama domnitorului, în urma unui atac de cord. A fost înmormântată în curtea bisericii Vovidenia din Galaţi, ulterior deshumată şi rămăşiţele pământeşti au fost transferate la Ruginoasa.
Casa din Galaţi a rămas moştenire domnitorului, iar după moartea sa în anul 1873, intră în posesia soţiei sale. În cuvântarea pregătită pentru inaugurarea din 24 ianuarie 1939 a Muzeului Casa „Cuza Vodă“, Generalul Gheorghe Linteş, Comandantul Comandamentului 3 Teritorial şi al Garnizoanei Galaţi, în calitate de Preşedinte al Asociaţiei „Casa Cuza Vodă“, menţiona că între anii 1873-1884, casa din Galaţi s-a aflat în proprietatea Elenei Cuza şi a fiilor minori ai lui Alexandru Ioan Cuza, după care în anul 1884 a vândut imobilul. În cadrul campaniei de presă pentru răscumpărarea şi restaurarea casei Cuza Vodă, susţinută de Asociaţia „Casa Cuza Vodă“, apare o ştire furnizată de o doamnă anonimă în ziarul „Curentul“ din 16 august 1937. Aceasta declara că doctorul Vitzu a cumpărat casa la o dată necunoscută, care ulterior a ajuns în posesia soţiei sale, Pulcheria, recăsătorită Isvoranu şi de aici la un anume Teiter. Într-un dosar de arhivă din anii 1898-1913, Pulcheria Isvoranu locuia la numerele vechi 66, 68 şi 70, numerele noi 64, 66 şi 68, iar vecinii erau la numărul vechi 64, număr nou 62, Hans Fischer şi numerele vechi 72, 74, număr nou 70, Dr. D. Vizzu. Pulcheria Isvoranu a scos în anul 1907 casa la vânzare, ea fiind ipotecată pentru plata unor datorii. G.C. Robescu şi generalul Leon au încercat să o achiziţioneze, unul în vederea instalării Bibliotecii „V.A. Urechia“, altul pentru instalarea unui muzeu în amintirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, dar fără succes. În anul 1909, Grigore Trancu-Iaşi închiriază casa de la Pulcheria Isvoranu, unde va locui mai mult de patru ani, iar după plecarea acestuia aici se va muta liceul de fete „Mihail Kogălniceanu“. Grigore Trancu-Iaşi a găsit casa într-o stare foarte bună, proprietara investise suma de 18.000 lei pentru reparaţii. La 22 octombrie 1911, Pulcheria Isvoranu se adresa Primăriei Galaţi propunând cumpărarea casei cu suma de 50.000 lei, dar răspunsul a fost negativ. La 26 octombrie 1913 a închiriat casa şcolii secundare de fete, iar în perioada 1916-1918, în casă a funcţionat un spital pentru răniţi sau au fost găzduiţi refugiaţi. În luna februarie a anului 1918, şcoala secundară de fete a revenit în imobil unde a mai stat până în anul 1920. Pulcheria Isvoranu vinde casa spre sfârşitul anului 1920 lui Adolf Theitler, din Iaşi. La 7 martie 1921, Adolf Theitler a luat partener de afaceri pe Aneta V. Iamandi, care a achitat 5.135 lei reprezentând jumătate din suma cu care a fost achitată casa şi cheltuielile de până atunci.
În ziarul local „Acţiunea“ din anul 1934 era prezentat primul comitet format în anul 1921 pentru a strânge fonduri necesare cumpărării casei Cuza, preşedinte fiind primarul, doi vicepreşedinţi, un casier şi doi secretari. Comitetul urma să ajungă la 11 persoane, iar Paul Paşa devenit ulterior casier a depus efectele la Banca Naţională, suma fiind de 31.103 lei şi 15 bani. În şedinţa din 13 iulie 1937 desfăşurată la Prefectură, Paul Paşa, institutor, aducea lămuriri despre comitetul pentru răscumpărarea vilei Cuza Vodă, preşedinte fiind P.S.S. Episcopul Dunării de Jos, iar casier era colonelul Georgescu Cristodulo. Avocatul Grigore Mihăilescu, fost primar al Municipiului Galaţi, a avut intenţia de a cumpăra vila, delegând pe Paul Paşa în august 1927 pentru a cerceta gestiunea financiară a colonelului Georgescu Cristodulo, dar fără rezultat. În continuare Paul Paşa amintea că la 30 august 1912 s-a înfiinţat o societate pentru strângerea de fonduri necesare ridicării unei statui domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Iniţiatorul societăţii a fost Costandache Constantinescu care la 26 august 1924 a încetat din viaţă, iar soţia lui Zamfira s-a adresat primarului (avocatul Christache Teodoru) care era preşedintele de drept al societăţii, să ridice arhiva. Paul Paşa a ridicat arhiva pe care a depus-o în cancelaria şcolii numărul 6 de băieţi, unde deţinea funcţia de director. Pe lângă arhivă a găsit un libret al Casei de Economie în valoare de 25.351 lei, depuşi la Banca Populară „Sfinţii Împăraţi“ din Galaţi, titluri ale diferitelor împrumuturi, cu cupoanele neachitate de şase ani, în valoare de 29.800 lei. Cu bani de la libret şi din achitarea cupoanelor s-au cumpărat prin Banca Marmorosch din Galaţi, alte titluri în total 44, în valoare de 107.200 lei, care s-au depus la Banca Naţională sucursala Galaţi, cu adresa numărul 20 din 27 noiembrie 1930. La 17 noiembrie 1930 demisiona din delegaţia de casier. Situaţia la 8 aprilie 1936 se prezenta astfel: depozite libere în 44 titluri în valoare de 102.950 lei, iar bani proveniţi din achitarea cupoanelor 26.888 lei.
La 26 ianuarie 1923, Asociaţia Luptătorilor Patriei condusă de colonelul Cristodulo Georgescu a pus bazele unui nou comitet, preşedinte fiind Episcopul Dunării de Jos, Iacov Antonovici, iar printre membrii se numărau primarul Ion Prodrom, Gheorghe Onose, prefectul judeţului, Ghiţă Vasiliu, prefectul Poliţiei. Sediul comitetului era pe strada Holban, numărul 2, iar la 24 octombrie erau gata listele de subscripţie. La 20 februarie 1924, au lansat un apel în oraş şi în întreaga Eparhie a Dunării de Jos, semnat de Episcopul Iacov pentru subscrieri necesare cumpărării casei Cuza şi transformarea în muzeu. Apelul era însoţit de vânzarea unor cărţi poştale ilustrate cu imaginea domnitorului şi a casei părinteşti. Fondurile care s-au strâns până în anul 1926 au fost de 6.100 lei. Adolf Theitler propune cumpărarea imobilelor din strada Cuza Vodă, numerele 64 şi 66 pentru suma de 5.000.000 lei Primăriei Galaţi, care respinge oferta . La 7 iulie 1930, Paula A. Theitler domiciliată în Iaşi, strada V. Alexandri, numărul 3, în calitate de tutrice legală a minorilor defunctului soţ Adolf Theitler, oferă spre vânzare Primăriei Comunei Galaţi, imobilele situate în Galaţi, strada Cuza Vodă, numerele 64 şi 66 cu suma de 1.900.000 lei. Oferta era valabilă până la 20 iulie 1930, dar primarul cerea măcar două luni până ce arhitectul M. Popescu va evalua imobilele. La 28 iulie 1930, arhitectul M. Popescu a evaluat imobilele la suma de 3.145.510 lei la care se adaugă 1.500.000 lei pentru restaurare.
În şedinţa Delegaţiei Consiliului Municipal din data de 5 septembrie 1930, preşedinte fiind primarul Christache Teodoru, s-a prezentat oferta înregistrată la numărul 22307/1930 a Paulei A. Theitler, domiciliată în Iaşi, strada V. Alexandri, numărul 3 şi referatul Serviciului Arhitecturii înregistrat la numărul 24515/1930, cu privire la imobilele din oraşul Galaţi, strada Cuza Vodă, numerele 64 şi 66 oferite Primăriei Galaţi spre cumpărare. Ajutorul de primar, Dr. I. Bercovici a fost delegat să intre în tratative cu proprietara la Iaşi, iar inginerul I.D. Popovici, a decis să se intervină la Direcţiunea Monumentelor Istorice din Ministerul Cultelor şi Artelor pentru clasificarea imobilelor drept monumente istorice. În şedinţa Delegaţiei Consiliului Municipal din 2 octombrie 1930, preşedinte fiind primarul Christache Teodoru, se acceptă oferta pentru cele două imobile şi se autoriza ca Administraţia Municipală să fie prezentă la licitaţie concurând până la suma de 1.900.000 lei, urmând să aprobe şi Consiliul Municipal. La 19 noiembrie, Primăria Galaţi primeşte un răspuns negativ din partea lui Nicolae Iorga, preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice, deoarece imobilele nu intrau în prevederile legii pentru conservarea monumentelor istorice. Tratativele cu Paula A. Theitler încetează, la fel se întâmplă şi cu cele iniţiate de Ana V. Iamandi, privind partea sa din imobilele de la numerele 64 şi 66. Ana V. Iamandi la 20 decembrie 1930 dorea să vândă la licitaţie partea sa din imobile începând de la suma de 1.600.000 lei . La 28 aprilie 1931, avocatul V.Gr. Iamandi, domiciliat în Iaşi, strada Carol, numărul 9, anunţa Primăria Galaţi că licitaţia va avea loc la Tribunalul Covurlui S.I în data de 12 mai 1931. Primăria nu s-a mai prezentat la licitaţie, iar primarul Emil Codreanu a redistribuit la 4 august 1931, suma de 2.000.000 lei, prevăzută în buget pentru cumpărarea caselor Cuza spre alte solicitări.
Generalul Gheorghe Linteş, Comandantul Garnizoanei Galaţi, anunţa pentru data de 5 iulie 1937, formarea unui Comitet General la Prefectura Judeţului Covurlui, pentru cumpărarea şi transformarea casei Cuza într-un muzeu. Comitetul ales era format din General Linteş Gheorghe, Comandantul Comandamentului 3 Teritorial şi al Garnizoanei Galaţi, preşedinte activ, iar membrii fiind Locotenet Colonel Raţiu Victor, Şeful de Stat Major al Diviziei 21-a, secretar, Profesor Tohăneanu Ioan, Director al Liceului V. Alexandri, Aurel Vidraşcu, Prim Procuror al Tribunalului Covurlui, Paul Paşa Institutor pensionar, C. Ignat, Prefectul Judeţului Covurlui. Asociaţia va purta numele de Casa Cuza Vodă, iar scopul va fi răscumpărarea şi restaurarea casei Cuza. Fondurile se vor strânge în urma donaţiilor, subscripţiilor publice sau serbărilor. Existau fonduri în valoare de 130.000 lei la Banca Naţională sucursala Galaţi, la Episcopie, iar Locotenetul Colonel Raţiu Victor a strâns prin colectă publică fiind prezent la Congresul Contabililor 100.000 lei. La 15 iulie 1937, se arăta că această casă a fost pe rând casă de locuit, hotel şi atunci se afla în ruină adăpostind un atelier de lemnărie. Prin notele numerele 121, 122 şi 123, din 24 iulie 1937, Generalul Gheorghe Linteş, Preşedintele Asociaţiei, cerea Ministrului de Finanţe scutirea de timbru fiscal, Ministrului Aerului şi Marinei, scutirea de timbru de aviaţie şi Directorului General al Poştelor, Bucureşti, scutirea de timbru poştal pentru corespondenţa expediată sau pe orice act emis de Asociaţie. Ministerul Aerului şi Marinei, Casa Fondului Naţional al Aviaţiei, Bucureşti şi Ministerul Finanţelor, Direcţiunea Timbrului şi Succesiunilor, Serviciul Timbrului la 7 august şi respectiv 10 august 1937, prin notele numerele 32844 şi 158284, au răspuns afirmativ. Aneta V. Iamandi îşi vinde partea la 15 ianuarie 1938, Asociaţiei „Casa Cuza-Vodă“, persoană juridică din Galaţi înfiinţată prin actele autentificate 2114 şi 2115 din 14 iulie 1937 la Tribunalul Covurlui S.I cu suma de 331.200 lei. La 17 februarie 1938, Asociaţia „Casa Cuza-Vodă“ a devenit proprietara casei prin jurnalul numărul 1886/1938 al Tribunalului Covurlui, plătind moştenitorilor defunctului Adolf Theitler suma de 900.000 lei. Asociaţia „Casa Cuza-Vodă“ prin notele 284 şi 285 din 19 februarie 1938, trimise Ministrului Sănătăţii, Bucureşti şi lui D. Marinescu, Preşedintele Comitetului al Direcţiei Generale P.T.T., Bucureşti, arăta că s-au strâns 2.300.000 lei prin subscripţii publice şi se dorea aprobarea unei loterii pentru suma de 700.000 lei (achiziţionarea unui automobil în valoare de 300.000-350.000 lei, urmând a fi pus la loterie pentru suma de 700.000 lei, în bilete a 100 lei) şi emiterea unei serii de mărci poştale comemorative „Cuza-Vodă“ (70.000 de exemplare care să fie achiziţionate cu 13 lei). În nota numărul 291 din 24 februarie 1938, Asociaţia „Casa Cuza-Vodă“ era în posesia a două planuri privind restaurarea casei Cuza, întocmite de către inginer D. Popescu. În procesul-verbal numărul 9, din 23 martie 1938, planul restaurării vilei Cuza întocmit de către arhitect Popescu de la Primăria Municipiului Galaţi a fost aprobat şi votat. Conform devizului suma se ridica la 2.525.580 lei (două corpuri de clădire: muzeu şi locuinţa custodelui). Se formează o Comisie care va executa lucrările: Locotenet Colonelul Raţiu, Arhitect Popescu de la Primărie, Caranfil, desenator şef al Primăriei Municipiului Galaţi. La 28 martie 1938, se demara acţiunea de restaurare a casei Cuza, care a durat până la finele anului.
Inaugurarea Muzeului „Cuza Vodă“ a avut loc la 24 ianuarie 1939, iar programul festivităţilor arăta astfel: 1) Solemnitatea inaugurării Muzeului care avea loc în clădirea Muzeului, strada Cuza Vodă, numărul 64, de la ora 12.00-13.00: slujbă religioasă şi sfinţirea clădirii, cuvântările Generalului Linteş, Preşedintele Asociaţiei, Locotenent Colonelului Raţiu Victor, răspunsul Excelenţei Sale Victor Cădere, Rezident Regal al „Dunării de Jos“; 2) Festival artistic care va avea loc la Teatrul Central, orele 16.00-18.00: deschiderea festivalului cu ceremonial străjeresc, cuvântare, coruri, evocare alegorică şi declamaţie; 3) Mare Concert Simfonic executat de Orchestra Radio Bucureşti cu concursul marilor artişti de la Opera Regală Română, Valentina Creţoiu Tassian şi Gheorghe Folescu. Ziarul local „Acţiunea“ din 27 ianuarie 1939 relata în paginile sale festivitatea inaugurării casei Cuza Vodă. Printre participanţi erau menţionaţi Victor Cădere, Rezident Regal al Ţinutului Dunării de Jos, D.V. Ţoni, subsecretar de Stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, general Sotir Dumitrescu, general Gheorghe Linteş, col. P. Subotin, prefectul judeţului, general dr. Traian Gruescu, primar, M. Miloteanu, secretar general al Ţinutului Dunării de Jos, colonel M. Gazi, inspector administrativ şi director de cabinet al Rezidentului Regal, I. Hanganu, inspector general al învăţământului secundar, P. Puchianu, inspector al învăţământului primar, I. Gherincea, inspector al învăţământului secundar, D. Hozoc, prim preşedinte al Curţii de Apel, amiral Eustaţiu, col. Manoliu preşedintele tribunalului militar, dr. Lorner, consulul Germaniei, Mathiesen Elner, consulul Norvegiei, Petrescu Dâmboviţa, profesor Ion Tohăneanu, comandantul legiunii de străjeri Covurlui, profesor N. Conţ, directorul şcolii normale, dr. N. Alexandrescu, arhitect Popescu, profesoara Vasilescu, directoarea liceului comercial de fete, Rabin Margulies, şeful cultului mozaic Galaţi, Senferian parohul Bisericii Armene, profesor C. Nazarie, I. Borvizeanu, Preşedintele Camerei de Comerţ, M. Tănăsescu, Directorul Băncii Naţionale, Grigore Mihăilescu, avocat, Gheorghe Onose, avocat, Emil Codreanu, avocat, Dr. Marcu, medicul şef al judeţului, avocat R. Burbea, profesor N. Velichi, Semenescu, inspector N.F.R., Econom Dr. Beldie, N. Mantu, Paul şi Ecaterina Paşa, avocat Ch. Teodoru, Gr. Maniţiu, profesor Stăhiescu, Pr. Ludovic Cosma etc.. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi format din Protoiereul Stoica, Arh. Diac. Chiezarie Ştefănescu, Preotul Savin, Preotul Bogatu, Preotul Sârbu, Preotul Tivdă şi Diaconul Bodrogan.
Primarul Romulus Burbea se adresa Ministrului Afacerilor Interne în anul 1941, relatând că Asociaţia „Casa Cuza-Vodă“ a donat în anul 1939 muzeul către Straja Ţării, iar în toamna anului 1940 revenea Mişcării legionare respectiv Frăţiei de Cruce. Se cerea trecerea muzeului în proprietatea Primăriei Municipiului Galaţi, pentru a evita ruina acestuia. Ministerul Cultelor şi Artelor care deţinea proprietatea asupra muzeului „Paul şi Ecaterina Paşa“ şi Casa Cuza-Vodă cu împuternicirea din partea Preşedintelui Consiliului de Miniştri se adresa la 30 aprilie 1941 Primăriei Municipiului Galaţi, pe care o asigura că poate lua măsuri ca muzeul „Ecaterina şi Paul Paşa“ şi Casa Cuza-Vodă să intre definitiv în proprietatea sa.
Astăzi se regăseşte pe lista monumentelor istorice din anul 2004, din judeţul Galaţi, la poziţia 108, cod GL-II-m-B-03007, sub numele de Casa Cuza Vodă, astăzi Muzeul Judeţean de Istorie, strada Cuza Alexandru Ioan, numărul 80.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu