luni, 15 noiembrie 2010

Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri"

La 26 august 1867, Ministerul Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, ministru fiind D. Gusti, anunţa prin adresa numărul 8735, Primăria oraşului Galaţi că la articolul 590 din bugetul Ministerului a fost prevăzut înfiinţarea unui gimnaziu cu o singură clasă la Galaţi, începând cu anul şcolar 1867-1868. Totodată se cerea găsirea unui local cu chirie în centrul oraşului unde să funcţioneze gimnaziul nou înfiinţat. La 30 octombrie 1867 se încheia contractul de închiriere dintre Vangheli Ioan, proprietar şi Comisia Interimară a Comunei Galatz, pe un an de zile, 26 octombrie 1867-26 octombrie 1868, pentru etajul al II-lea a casei proprietarului menţionat din strada Brăilei (un salon, o odaie mare, două camere şi două săliţe), numărul 19, cu preţul de 2240 lei. Primarul Comunei Galatz, P.S. Sgrumalla, anunţa prin adresa numărul 6935 din 23 noiembrie 1867, că la data de 26 noiembrie 1867, ora 11.00 erau invitaţi cetăţenii oraşului în localul gimnaziului din strada Brăilei, numărul 19, pentru inaugurare. Inaugurarea gimnaziului s-a desfăşurat astfel: la început a avut loc ceremonialul sfinţirii apei oficiată de către preot Ion Toma de la biserica Mavromol, iar printre participanţi s-au numărat Prefectul Al. Lupaşcu, Primarul Procopie S. Sgrumala, profesorii şcolii, cei şase elevi ai şcolii şi notabili ai oraşului.
Primii profesori au fost: Ioan Cetăţianu (director), Gh. Ghimbăşanu şi Nicolae C. Sabin, iar mobilierul a fost împrumutat de directorul şcolii numărul 1 de băieţi (două bănci şi alte câteva piese de mobilier). Primul mobilier propriu al şcolii a fost confecţionat de către tâmplarul Zaharia Menagache pentru suma de 60 de galbeni, în luna mai a anului 1868 (mai multe bănci lungi vopsite negru pentru cinci-şase elevi, tabele pe trepiede, mese şi scaune, un dulap pentru arhivă, o masă mai lungă pentru cancelarie şi o canapea), iar materialul didactic, lemnele de foc şi un servitor lipseau încă şcolii. Aşa cum arătam mai sus, la început gimnaziul a funcţionat cu o singură clasă, dar cu timpul s-au mai adăugat alte trei clase. În anul şcolar 1887-1888 gimnaziul se transformă în liceu cu şapte clase, iar în anii 1899-1901 se face trecerea la liceu cu opt clase.
Localul şcolii s-a mutat la 23 aprilie 1868 în casa închiriată de la Dimitrie G. Covrig din strada Făinăriei, numărul 18, iar la 23 aprilie 1870, în casa lui Dimache Balaban din strada Foti (şase camere din care trei ocupate de clase, o cancelarie şi două pentru locuinţa directorului). La 23 aprilie 1873 a fost închiriată pentru localul şcolii casa lui Hacic Navasart din strada Instrucţiei, iar între anii 1888-1890 s-au desfăşurat lucrările de construcţie la noul local al şcolii din strada Mavromol, ulterior General Berthelot, după planurile elaborate de Serviciul Construcţiilor din Ministerul Instrucţiei Publice. Locul a fost achiziţionat de către Primăria oraşului Galaţi (primar Constantin Ressu) de la Elpinica Hristodor Alexandri cu suma de 40.800 lei, iar costurile construcţiei s-au ridicat la suma de 257.400 lei, în alte surse suma indicată era 300.000 lei.
Localul şcolii era descris astfel: „…cinci grupuri de clădiri, la mijloc, pe strada Berthelot se găseşte poarta de intrare în curtea liceului pe sub un gang, având pe ambele laturi câte o cameră, destinate locuinţei portarului, în colţul dinspre nord se ridică locuinţa directorului, alcătuită din şase camere, trei sus, trei jos şi subsolul, în colţul dinspre sud, tot la stradă este locuinţa servitorilor, alcătuită din şase camere, dispuse câte trei dealungul unui coridor, în fundul curţii sala de gimnastică, aşezată între cele două rânduri de privăţi, în mijlocul curţii se înalţă grupul principal al liceului cu cancelariile, biblioteca, clasele, amfiteatrul şi laboratoarele de chimie cu celelalte patru săli adiacente. Trupul principal ocupă o suprafaţă de 40 metri pe 40, afară de o prelungire înspre vest, pe care se află zidite amfitetrul şi laboratorul de chimie. Încăperile sunt grupate în jurul unei curţi de onoare pătrată cu latura de 20 metri. Sălile de clase, în număr de opt, se găsesc câte patru, două sus şi două jos, aşezate în aripile de nord şi sud. În faţă, pe latura dinspre est, se află jos cancelariile, iar sus două săli spaţioase despărţite printr-o arcadă şi menite a servi ca săli de caligrafie şi desen, dar care au fost ocupate de biblioteca, în spate pe latura dinspre vest paralelă cu cancelariile şi biblioteca, se ridică alte patru săli, menite, în planul primitiv al clădirii, să servească pentru adăpostirea şi conservarea zestrei didactice a şcolii sau pentru alte destinaţii eventuale“ .
În timpul primului război mondial (1914-1918), localul liceului a fost rechiziţionat pentru Spitalul militar numărul 191 (15 august 1916-15 mai 1918), iar cursurile liceului au fost suspendate între anii 1916-1917, fiind reluate în anul şcolar 1917-1918, la 15 noiembrie 1917, în localul şcolii germane din strada Lascăr Catargiu. La 1 septembrie 1918, după reparaţii sumare, liceul a revenit în localul său. În anul 1922, Comitetul şcolar a decis ridicarea unei noi aripi în partea de sud-vest a vechiului local, planurile fiind întocmite de arhitecţii Virgil Ionescu şi Al. Popescu. Noua clădire a fost executată în vara anului 1923, inginerul Ap.N. Constantinescu fiind cel care a supravegheat lucrările, iar costurile s-au ridicat la suma de 1.836.000 lei, din care contribuţia Primăriei a fost de 500.000 lei. Între anii 1923-1924, directorul Ion Tohăneanu şi Comitetul şcolar al liceului au comandat mobilier de la atelierul Czell din Braşov pentru aripa nouă în valoare de 240.000 lei.
De la înfiinţare şi până în anul 1927 au fost înscrişi 5899 de elevi din care au absolvit ciclul complet de cunoştinţe 1303 elevi, restul au parcurs o clasă, două sau mai multe. Cheltuielile de întreţinere au crescut an de an, astfel în anul 1867 se ridicau la suma de 10.057 lei, iar între anii 1897-1898 la suma de 157.033 lei.
Simion Gheorghiu a fost membru în Comitetul şcolar al liceului, din anul 1919 , pentru ca în anul 1927 să devină preşedintele acestuia. În această calitate, printr-o corespondenţă asiduă în lunile februarie-octombrie 1923 cu Comisia Interimară a oraşului Galaţi, reprezentată de Theodor Thenea, apoi de Iancu D. Prodrom, cerea un teren pe care dorea să construiască un internat destinat elevilor săraci ai liceului, intitulat ,,Căminul elevilor secundari Simion Gheorghiu“. Pentru construcţia acestui edificiu care avea să adăpostească 100 de elevi lipsiţi de mijloace, dar silitori, aloca din averea sa suma de 5.000.000 lei, din care 2.000.000 pentru clădire, sală de baie, mobilier etc. şi 3.000.000 lei, pentru a produce venitul necesar cheltuielilor de întreţinere al acestui cămin. Simion Gheorghiu preconiza că acest edificiu va fi gata la 1 septembrie 1924, dar pentru a demara lucrările avea nevoie de la Comisia Interimară de un teren de 2000-3000 de m², pe cât se poate în apropierea liceului. Comisia Interimară a oraşului Galaţi, prin amabilitatea lui Theodor Thenea, răspundea lui Simion Gheorghiu că în şedinţa din data de 6 martie 1923 s-a constituit o comisie compusă din: I. Coltofeanu, N. Protopopescu şi I. Haşiganu, care să ia legătura cu Simion Gheorghiu şi directorul liceului, pentru a studia în amănunt chestiunea legată de construcţia căminului. Simion Gheorghiu apare în corespondenţă cu titlul de ,,puternic sprijinitor al culturii naţionale”. Comisia Interimară alocă construirii căminului din locul destinat şcoalelor comerciale, 30 de metri de faţadă din strada Lascăr Catargiu, cu adâncimea care o are şi anume lipit de locul Societăţii Femeilor Ortodoxe Române. Mai târziu revine asupra deciziei şi acordă un alt teren în strada Heliade Rădulescu, unde se găseşte depozitul de materiale al Comunei, cerând totodată lui Simion Gheorghiu o schiţă a căminului. Planurile au fost întocmite de arhitectul Peternele, iar Comisia Interimară a cedat terenul din strada Cuza Vodă, numărul 72, lui Simion Gheorghiu pentru a construi căminul, lucrările urmând să înceapă cel târziu în primăvara anului 1924 şi să se finalizeze un an mai târziu. Comisia Interimară avertiza donatorul că atunci când nu se va mai putea îngriji de întreţinerea căminului, acesta va reveni Comunei, fără despăgubire, iar Simion Gheorghiu a fost de acord cu condiţiile impuse la data de 3 octombrie 1923. Comisia Interimară a oraşului Galaţi, preşedinte fiind Ştefan H. Ştefan, la 6 iunie 1925, aproba din bugetul comunal suma de 1.400.000 lei pentru construcţia căminului. Lucrările s-au desfăşurat în regie proprie, după planul arhitectului M. Popescu, în Piaţa Cerealelor, la întretăierea străzilor Dr. Carnabel cu strada Zimbrului. Materialele de zidărie au fost puse la dispoziţie de către Primărie, iar lemnăria avea să fie achiziţionată de la exportatorii de cherestea. La 6 decembrie 1925, căminul a fost inaugurat, în prezenţa Ministrului Instrucţiunii, Dr. C. Anghelescu, deşi nu erau terminate toate lucrările sanitare. La 1 martie 1926 era dat în folosinţă căminul care purta numele ministrului „Dr. C. Anghelescu“, iar costurile s-au ridicat la suma de 3.140.000 lei. Între anii 1934-1935 a fost construită sala de gimnastică şi baia, de către inginer Canner.
Directorul liceului Ion Tohăneanu se adresa Primăriei Municipiului Galaţi, încă din anul 1933, pentru Căminul Municipal „Dr. Angelescu“ aflat în paragină, unde ar fi găzduiţi elevii merituoşi şi nevoiaşi din mediul rural şi pentru terenul din spatele şcolilor primare împreună cu atenasele care se găsesc pe aceste locuri de grădină, precum şi terenul care duce până în strada Spitalului, unde ar construi un laborator şi un muzeu de ştiinţe naturale. Prin actul de donaţie din 9 iulie 1937, autentificat la Tribunalul Judeţului Covurlui S. I-a, numărul 2094, la 10 iulie 1937, Primăria prin intermediul primarului Municipiului Galaţi, Gh.H. Dimitrescu, dona liceului cu titlul gratuit, reprezentat în baza delegaţiei numărul 43961 din 19 februarie 1937, a M.E.N., Casa Şcolilor, de directorul liceului „Vasile Alecsandri“ Ion Tohăneanu, în urma deciziei Comisiei Interimare numărul 43 din 17 iulie 1936, Jurnalului Consiliului de Miniştri numărul 1774 din 27 august 1936, Înaltului Decret Regal numărul 610 publicat în Monitorul Oficial numărul 47/1937 şi articolului 138 alineatul 2 din legea administrativă, căminul din strada Dr. Carnabel. Între anii 1937-1938 s-au realizat adaptările necesare la clădirea internatului, s-a înzestrat cu aparate şi mobilier sala de educaţie fizică, s-a dat în construcţie laboratorul de fizică şi chimie pe aripa de nord-vest a şcolii, s-a înfiinţat poligonul de tir şi încep lucrările de construcţie la căminul coloniei şcolare a liceului de la Cheia, judeţul Prahova. La începutul anului 1939 s-au început lucrările la infirmeria şcolară necesară internatului.
În vara anului 1928 liceul revine la şapte clase; acest fapt a dus la reducerea numărului de clase şi a numărului de elevi. În anul şcolar 1927-1928 s-au înregistrat 20 de clase şi un număr de 1115 elevi, iar în anul şcolar 1930-1931 clasele au scăzut la 14 şi numărul elevilor la 611. În anul 1932 s-a renunţat la liceul de şapte clase şi se revine treptat la cel de opt clase pe secţii (1934-1944). În anul şcolar 1934-1935 numărul elevilor a fost de 737, iar în anul următor a crescut la 744. În urma cutremurului din 10 noiembrie 1940, liceul a fost grav avariat necesitând ample reparaţii. În timpul celui de al doilea război mondial (1939-1945), a fost ocupat de trupe care se aflau în trecere spre front, după care a fost transformat în spital militar german, iar în perioada 23 august 1944-octombrie 1944, în spital sovietic. Localul liceului a fost deteriorat, iar arhiva şi materialul didactic care nu a putut fi evacuat în localitatea Cermei, judeţul Hunedoara, s-a pierdut. Între anii 1944-1948, s-au realizat amenajări sumare ale localului, iar după anul 1948, a fost îmbunătăţită baza materială prin reparaţii în interior şi exterior, biblioteca, laboratoarele şi sala de sport au fost amenajate şi dotate etc. Între anii 1958-1959 a fost înlocuit acoperişul vechi cu unul nou din tablă zincată, a fost consolidată clădirea principală, podeaua de scândură a fost înlocuită cu parchet, gardul vechi a fost înlocuit cu altul ornamental, careul din incinta clădirii şi căile de acces din interior au fost asfaltate.
Reforma învăţământului din anul 1948 a adus pentru liceu alte schimbări. În perioada 1948-1954 a funcţionat cu profil de şcoală medie de băieţi de 11 ani, în perioada 1954-1957, cu profil de şcoală medie de băieţi de 10 ani, în perioada 1957-1958, cu profil de şcoală mixtă de 10 ani, iar în perioada 1958-1964, cu profil de şcoală medie de 11 ani. Între anii 1964-1968 se transformă în liceu teoretic de 12 ani cu două secţii (ştiinţifică şi umanistă), apoi în liceu de matematică-fizică de 12 ani (1968-1989), iar în perioada 1989-1992 în liceu teoretic de 12 ani, cu profil real-umanist. În perioada 1967-1989, un număr de 3565 de elevi au absolvit cursurile la zi, dintre care un procent de 97,5% au obţinut diploma de bacalaureat.
Liceul a devenit după 1990 şcoală afiliată la UNESCO şi a colaborat cu liceul Jeanne d’Arc din Rouen si cu High School „St. Peter and Paul“ din oraşul Lincoln (Anglia). În anul 1992 s-a desfăşurat un schimb cultural-educativ cu liceul „Sainte Thérèse“ din Maromme (Seine Normandie) Franţa. Elevii liceului „Vasile Alecsandri“ au fost în ultimii ani premiaţi la mai multe competiţii, concursuri, olimpiade naţionale şi internaţionale, iar unii dintre ei au continuat studiile în universităţi de prestigiu din lume. Astfel liceul a primit titlul de Colegiu Naţional şi certificatul de „şcoală europeană“ (2007).
Astăzi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“ se regăseşte în lista monumentelor istorice din anul 2004, din judeţul Galaţi, la poziţia 102, cod GL-II-m-B-03002, sub numele de Şcoală tip „Spiru Haret“, strada Nicolae Bălcescu, numărul 41, anii construcţiei fiind 1888-1890.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu