luni, 15 noiembrie 2010
Palatul Comisiei Europene a Dunării (azi Biblioteca "V.A. Urechia")
În urma Congresului de pace de la Paris (1856), Marile Puteri au decis constituirea Comisiei Europene a Dunării, la început cu o durată de doi ani, având ca scop reglementarea regimului navigaţiei pe Dunăre. Comisia Europeană a luat fiinţă, stabilindu-şi sediul la Galaţi, odată cu ţinerea primei şedinţe de constituire, în ziua de 4 noiembrie 1856. La această întâlnire au luat parte reprezentanţii Marilor Puteri: cavalerul Becke, din partea Austriei, Edouard Enghelhard, din partea Franţei, John Stokes, din partea Angliei, Bitter, din partea Prusiei, baronul de Offenberg, din partea Imperiului Ţarist, marchizul d’Aste, din partea Sardiniei, şi Omer-Paşa, din partea Imperiului Otoman.În toamna aceluiaşi an, sosesc delegaţii puterilor reprezentante: Anglia, Austria, Franţa, Prusia, Rusia, Sardinia şi Turcia, ce vor fi găzduiţi la iniţiativa Pârcălăbiei, care cerea Sfatului Orăşenesc locuri de încartiruire. Sfatul alege casele unor dregători precum: Dimitrie Cordali, comisul Haralambie Macri, paharnicul Nicolae Cucule şi negustorul Marcu Thal . Alte locaţii alese au fost hotelul „Moldavia”, fostul han Ventura (pentru delegaţii Rusiei şi Franţei) sau casa paharnicului Grigore Baldovici (unde se instalează reprezentantul Porţii, Omer-Paşa), care se află în Mahalaua boierească, în Uliţa mare, unde era şi sala de conferinţe. În anul următor, reprezentantul Porţii, Omer-Paşa, se mută în casa fraţilor Şlingher, care se află în centrul oraşului, iar în locul acestuia se mută reprezentanţii Rusiei şi Franţei.
Activitatea Comisiei prevedea executarea lucrărilor pentru degajarea gurilor Dunării, scop în care au fost fixate taxe care să acopere cheltuielile. După expirarea primilor doi ani, existenţa Comisiei a fost prelungită din an în an până la 1865, apoi până la 1871, 1883, 1904 mergând până la anul desfiinţării acesteia 1948. Noi ne oprim însă la anul 1893, an în care membrii C.E.D. au hotărât să achiziţioneze un teren în strada Mihai Bravu, numărul 6, pentru a ridica un palat, cu rol de hotel administrativ pentru membrii Comisiei. Astfel, consulul şi delegatul Germaniei, Artur Rafauf, lucrând în calitate de membru în Comitetul Executiv al C.E.D., achiziţionează de la numitul N.V. Theodoru cu suma de 28.000 lei, la data de 22 martie 1893, terenul pe care se va construi viitorul palat. Trei surse istorice afirmă că acest edificiu administrativ s-a construit în anul 1893, dar lucrările încep către sfârşitul anului 1893 şi nu se puteau finaliza atât de repede.
Sumele de bani alocate pentru cumpărarea terenului şi cele aferente proiectării clădirii şi a dependinţelor erau de 31.000 de franci, respectiv 200.000 de franci. O sursă franceză din anul 1895 menţionează că palatul C.E.D. este o construcţie recent efectuată de către „Societatea Română de Construcţii şi Lucrări Publice”, având ca preşedinte pe prinţul D. Ghika. În cadrul acestei societăţi întâlnim şi doi ingineri, C.F. Robesco şi R. Effingham Grant, primul fiind membru, cel de al doilea director, ceea ce ne face să credem că, posibil, ei au întocmit planurile după care s-a construit palatul C.E.D. şi au supravegheat lucrările. Oricum, este cert că în anul 1896, mai precis pe data de 29 aprilie, are loc recepţia definitivă a clădirii, în prezenţa inginerului şef al C.E.D., Carl Kuhl. În palatul C.E.D. funcţionau Secretariatul General, se păstra arhiva, biblioteca şi se ţineau şedinţele plenare.
În timpul primului război mondial (1914-1918), Palatul C.E.D. a fost bombardat la 10 octombrie 1917, de către armatele aliate bulgaro-germane. Bombardamentul a provocat un incendiu care a completat distrugerea acestuia. Din Palatul C.E.D. nu au mai rămas decât patru pereţi exteriori şi câţiva pereţi interiori puternic avariaţi. Toate rămăşiţele formau un morman de dărâmături. Pagubele se ridicau, conform raportului întocmit de inginerul rezident al C.E.D., E. Magnussen, la suma de 1.816.910 franci aur la care se adăuga suma de 33.095 de lei, sumă cheltuită pentru a se putea repara instalaţiile şi lucrările indispensabile.
Între 23 iunie 1922-mai 1923 a fost proiectată reconstrucţia din temelii a Palatului C.E.D. De reconstrucţia acestuia s-a ocupat Societatea Română de Întreprinderi din Bucureşti, prin delegatul său la Galaţi, Teissier. Palatul Administrativ C.E.D. din Galaţi, strada Mihai Bravul, numărul 14, va arăta astfel: o construcţie cu două etaje, cu sub-sol şi mansardă. El este solid construit din zidărie de cărămidă cu fundaţia de piatră. Cum intri în Palatul C.E.D. în zona centrală se află un hol pe mijloc, 9 camere unde sunt instalate birourile C.E.D. şi două grupuri sanitare. Accesul la primul etaj se face printr-o scară de marmură. La primul etaj se află un hol central, o sală de conferinţe, o sală de biliard, fumuar, 4 dormitoare, sală de baie, două grupuri sanitare şi bucătărie, plus o terasă. Tâmplăria este bogată, podelele sunt din mozaic sau în mai mică măsură din stejar. La etajul al doilea se aflau 4 camere. La 13 noiembrie 1923 avea loc recepţia provizorie a Palatului C.E.D., în prezenţa lui M. Manea, arhitect, reprezentant al C.E.D. şi M. Vincent, director al Societăţii Române de Întreprinderi din Bucureşti.
Comisia Europeană a Dunării a funcţionat în acest spaţiu până la desfiinţarea sa, din 1948 sediul fiind apoi primit de Biblioteca „V.A. Urechia”, în anul 1968. Astăzi imobilul se regăseşte pe lista monumentelor istorice din 2004, a judeţului Galaţi, la poziţia 160, cod GL-II-m-B-03057, unde este sediul Bibliotecii ,,V.A. Urechia“, pe strada Mihai Bravu, nr. 16, anul construcţiei fiind 1896; mai sus am arătat că anul construirii Palatului C.E.D. ar fi 1895, recepţia având loc un an mai târziu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu