luni, 15 noiembrie 2010
Palatul Poştelor
Între anii 1829-1834, generalul Pavel Kiseleff a luat o serie de măsuri administrative pentru îmbunătăţirea poştelor din Muntenia şi Moldova. Astfel, în Moldova funcţionarea poştei a fost dată în arendă, prin licitaţie publică, pentru anii 1831-1834, lui Nicolae Privileghie, stabilindu-se un număr de 1000 de cai, această arendă fiind apoi prelungită până în anul 1837. În anul 1833 principalele drumuri cu relee de poştă erau deservite de 1500 de cai în Moldova (Sculeni-Iaşi-VasluiStrâmtura, Bârlad-Focşani-Galaţi, Podu Iloaiei-Mihăileni, Târgu-Frumos-Fălticeni-Piatra-Bacău şi Ocna). Potrivit cu prevederile Regulamentului Organic din Moldova, urma să se înfiinţeze la Iaşi un birou de poştă pentru scrisori, similar cu cel din Bucureşti (în Bucureşti exista deja din anul 1830 un oficiu poştal rusesc care deservea toate nevoile de poştă pe două direcţii spre Galaţi şi Craiova), cu misiunea de a asigura schimbul poştal cu târgurile şi oraşele principale din Moldova.Până la revoluţia de la 1848, poştele din Moldova şi Muntenia au continuat să fie date în arendă, pe o perioadă de 3 ani, la diverşi antreprenori, extinzându-se cursele şi introducându-se noi mijloace de transport (braşovence). Revoluţia de la 1848 nu a produs modificări substanţiale în funcţionarea poştei, aceasta continua să fie dată în arendă, pe 5 ani sau chiar mai mult. În anul 1854, la propunerea austriecilor s-a început construirea în Moldova a primelor linii telegrafice Cernăuţi-Suceava-Fălticeni-Iaşi-Vaslui-Bârlad-Tecuci, iar de aici la Focşani şi Galaţi. În urma unor alte tratative s-a realizat joncţiunea reţelelor telegrafice ale Munteniei cu cele ale Moldovei între localităţile Brăila-Galaţi şi prin Focşani. Aproape concomitent s-au deschis oficii telegrafice la Iaşi, Tecuci, Bârlad, Izmail, Focşani şi Galaţi unde şeful oficiului era Cezar Librecht. În Galaţi telegraful şi poşta funcţiona în anul 1856; la început servea doar intereselor familiare, datorită taxelor mari, iar mai târziu s-a extins, datorită ieftinirii comerţului şi taxelor.
În luna mai a anului 1859 a fost numit, ca inspector general al telegrafului din ambele Ţări Române, maiorul Cezar Librecht. Unirea poştelor din Muntenia şi Moldova s-a realizat pe baza unei decizii a Consiliului de Miniştri din 17 iulie 1862, aprobată prin Decretul numărul 527 din 23 iulie a aceluiaşi an. Ca urmare, s-a trecut la aplicarea aceleiaşi taxe poştale pe tot teritoriul României, s-au emis noi timbre poştale, de forma unui octogon neregulat (în mijlocul timbrului se afla vulturul şi capul de zimbru) cu valori de 3, 6 şi 30 parale. Prin Decretul numărul 197 din 6 septembrie 1862, serviciul poştal al diligenţelor se desparte de cel de corespondenţe şi se creează două administraţii: Centrală (Direcţia generală a poştelor) şi teritorială (birouri poştale). În anul 1864, prin Înaltul Decret numărul 678 din 24 mai, administraţia poştelor, care depindea până atunci de Ministerul de Finanţe, a fost trecută la Ministerul de Interne de care, din anul 1862, depindea şi administraţia telegrafelor. La propunerea Ministerului de Interne, lucrărilor publice şi agriculturii, prezentată Consiliului de Miniştri prin referatul numărul 1710 şi discutată în ziua de 29 august în prezenţa domnitorului, s-a încuviinţat „propunerea ministrului de interne, agricultură şi lucrări publice de a se uni în viitor serviciile poştelor cu cel al telegrafelor sub denumirea de: Direcţia generală a poştelor şi telegrafelor…“. Jurnalul Consiliului de Miniştri, semnat printre alţii de Mihail Kogălniceanu, N. Creţulescu, Steege sau generalul Manu, a fost urmat de Decretul numărul 1094 din 29 august 1864 prin care director general al poştelor şi telegrafelor a fost numit maiorul Cezar Librecht.
La 20 februarie 1887, comuna Galaţi a înfiinţat o linie telefonică, care leagă Primăria cu poliţia, localul pompierilor, comisiile şi parchetul. Instalaţia reţelei telefonice a fost realizată de către Direcţia generală a telegrafelor şi poştelor, pentru suma de 3.690 lei, iar 1.320 lei reprezenta întreţinerea ei anuală prevăzută în bugetul comunei.
În 1889/90, numărul telegramelor prezentate la oficiul poştal Galaţi se ridica la 67.000, iar al celor sosite la 89.760. Din totalul corespondenţei telegrafice gălăţene, corespondenţa comercială şi industrială ocupă aproape două treimi. Scrisorile simple ajung până la 600.000 pe an, iar pachetele, gropurile şi scrisorile de valoare aproximativ la 21.600 pe an. Biroul telegrafo-poştal din Galaţi era de clasa I şi avea următorul personal: la poştă: un diriginte cu gradul de oficiant superior gradul II, doi oficianţi superiori gradul III, trei oficianţi inferiori gradul I, doi oficianţi inferiori gradul II, doi elevi gradul I, doi elevi gradul II, un conductor gradul I, trei conductori gradul II, patru conductori gradul III, un factor-şef, şase factori gradul II şi şapte gradul III, plus inspectorul de circumscripţie. Personalul poştal costa anual suma de 77.464 lei. La telegraf: dirigintele oficiant superior gradul II, un oficiant inferior gradul I, patru oficianţi inferiori gradul II, trei oficianţi gradul III, doi elevi gradul I, cinci elevi gradul II, cinci elevi aspiranţi, trei factori gradul II, nouă factori gradul III, un şef de cantonieri şi doi cantonieri. Personalul telegraf costa anual suma de 43.020 lei. La acestea se adăuga chiria localului de 3.500 lei pe an şi cheltuieli de cancelarie şi iluminare de 1420 lei. Totalul cheltuielilor cu ambele oficii se ridica la suma de 125.404 lei. Oficiul poştal Galaţi era al treilea din cele 130 de birouri telegrafo-poştale din ţară. În Galaţi erau 40 de cutii de scrisori, iar scrisorile de ridicau de patru ori pe zi cu două cărucioare.
Exista de ceva timp un credit de 80.000 lei pentru construirea unui local telegrafo-poştal în Galaţi, dar nu exista şi terenul aferent, care va fi achiziţionat în anul 1894 de la Leibiş Goldberg, proprietar şi comerciant domiciliat în Galatz, strada Municipală, de către Ministerul de Interne, cu suma de 25.000 lei. Costache G. Plesnilă, avocatul statului pe lângă Curtea de Apel din Galatz şi a Tribunalului de Covurlui, a fost delegat prin ordinul Ministerului de Interne numărul 32.605 din 2 august 1894, să încheie această tranzacţie la 15 septembrie 1894. Imobilul achiziţionat se afla pe strada Municipală, numărul 5, quartalul II, având drept vecini în partea de nord strada Municipală, în sud succesorii defunctei Elena Buşilă, în est Leibiş Goldberg, iar la vest succesorii defunctului Gheorghe Pavel. Contractul de vânzare a fost autentificat de Tribunalul Covurlui, secţia I, numărul 1554 din 16 septembrie 1894.
În anul 1906, directorul general, Gr. Cerkez, prin adresa din 20 iulie acelaşi an face cunoscut Primăriei Comunei Galaţi că Direcţia Generală a Telegrafelor, Poştelor şi Telefoanelor pe care o conduce este autorizată, conform legii de la 1 martie 1906, de a construi localuri proprii pentru serviciile sale în diferite localităţi din ţară, astfel roagă Primăria să elibereze autorizaţia pentru construcţia localului din comuna Galaţi şi scutirea acesteia de taxele lucrărilor de construcţie. Primarul Comunei Galaţi, Emil Vulpe, îi răspunde că în urma şedinţei Consiliului Comunal din 21 septembrie 1906, s-a decis ca Direcţia generală a poştelor să trimită în copie contractul de dare în întreprindere a construcţiei palatului şi apoi se vor lua măsuri. La 25 iulie 1906 are loc alinierea construcţiei, se lasă de la bordura trotuarului 2,25 metri ca limită a terenului.
La 27 iulie/9 august 1906 la Bucureşti se încheia contractul cu numărul 35277 în baza legii promulgată cu Înaltul Decret Regal sub numărul 952 de la 1 martie 1906 şi în baza autorizaţiei dată de Consiliul de Miniştri sub numărul 1429 de la 19 iulie 1906, între Direcţia Generală a Poştelor Telegrafelor şi Telefoanelor, Bucureşti reprezentată de directorul general, Gr. Cerkez şi inginerul-arhitect, Virgiliu Em. Hălăceanu, domiciliat în Iaşi, strada Alexandri, numărul 3, câştigător al licitaţiei din data de 5 iulie 1906 pentru clădirea localului propriu pentru instalarea serviciului de poştă, telegraf şi telefon, din oraşul Galaţi şi a locuinţei dirigintelui. Contractul conţine şapte articole; astfel, în primul articol, Virgiliu Em. Hălăceanu se îndatora să construiască pe locul Direcţiei Generale a Poştelor din oraşul Galaţi, localul propriu pentru instalarea serviciilor de poştă, telegraf şi telefon şi a locuinţei dirigintelui, în conformitate cu planurile, devizul, condiţiile generale pentru întreprinderi de lucrări publice, sancţionate cu decretul numărul 3740 din 26 noiembrie 1892, caietul de sarcini al Ministerului de Culte şi Instrucţiuni publice, autorizat prin legea promulgată cu înaltul decret Regal numărul 1374 din 18 aprilie 1886. În articolul doi se stabilea preţul lucrării 147.277 lei şi 20 bani, adică cu un scăzământ de lei 11,16% sub preţurile unitare din devizul de 165.778 lei. Articolul trei stabilea că lucrarea va fi terminată la 1 iulie 1907, iar la 15 octombrie 1906 construcţia va fi ridicată la roşu şi acoperită. La articolele patru şi cinci antreprenorul inginer arhitect Virgiliu Em. Hălăceanu depune o garanţie de 9.000 lei în efecte consemnate la Casa de Depuneri sub recipisa numărul 29527/1906 şi se obligă să achite toate taxele de timbru şi înregistrare, dar şi alte dări sau taxe către stat, Judeţ sau Comună, provenind din această întreprindere, asigurarea lucrărilor până la predarea şi primirea provizorie a clădirii de către Direcţia Generală a Poştelor. Articolul al şaselea prevede că Direcţia Generală a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor, prin serviciul de studii şi construcţii noi de localuri (Şef serviciu era A. Clavel), poate face modificări înainte şi în timpul derulării construcţiei Palatului Poştelor.
La 29 iulie 1906, inginerul Constantin C. Costandachi, reprezentant al inginerului Virgiliu Em. Hălăceanu, anunţa Primăria Comunei Galaţi de începerea în curând a săpăturilor la subsol şi fundaţie. Astfel cerea ca pământul rezultat (aproximativ 1000-1500 m³) să fie preluat de către Primăria Comunei Galaţi pentru diverse lucrări. Tot la această dată inginerul Constantin C. Costandachi cere Primăriei Comunei Galaţi autorizaţie pentru a depune pe marginea trotuarului de pe strada Municipalităţii, pe întinderea locului de construcţie, materialul necesar. Primăria răspunde la 31 iulie 1906 că pământul va fi transportat în strada Heliade Rădulescu (locul succesorilor def. I. Vârgolici).
La 16 octombrie 1906 primarul Comunei Galaţi, Emil Vulpe, anunţa că în şedinţa extraordinară Consiliul Comunal a respins cererea de scutire de taxe elaborată prin adresa numărul 34260 din 1906, având în vedere articolul cinci din Contract. Primăria Comunei Galaţi, Compania apelor din Galatz şi vecinii se plâng de depozitarea materialelor necesare construcţiei Palatului pe toată strada Municipală, de ruperea conductei principale de apă sub greutatea materialului depus peste ea, deteriorarea trotuarului, a pavajelor, întreruperea circulaţiei etc. Prin adresa numărul 1256 din 10 mai 1907, Oficiul Telegrafic Telefonic Poştal Galaţi Central comunică Primăriei Comunei Galaţi achitarea sumei de 590 lei reprezentând taxa de clădire a noului local Tegrafo-Poştal. La 9 martie 1909 Direcţia Generală a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor, Divizia Technică, Serviciul A, Bucureşti, cu adresa numărul 3536 anunţa Primăria Comunei Galaţi, de mutarea oficiului Central în noul local şi de instalarea cablului telefonic la o adâncime de 80 de centrimetri.
Într-un dosar de arhivă din anul 1908, apare Direcţia Telegrafo-Poştal din Galaţi, strada General I. Lahovari , la numărul vechi fără număr şi numărul nou 6, iar ca vecini pe fraţii Pavel la numărul vechi şi nou 4 şi L. Goldberg număr vechi şi nou 8 . Planul oraşului Galaţi executat de George Atanasiu în anul 1908, înfăţişează Poşta pe strada Municipalităţii. Un proces-verbal de constatare şi verificare din 1 aprilie 1943, privind inventarierea bunurilor imobiliare aparţinând Direcţiei Generale P.T.T. Galaţi, conform dispoziţiilor articolului 12 din Decretul Lege numărul 1198 publicat în Monitorul Oficial, numărul 102 din 3 mai 1941, transmis cu al subsecretariatului de Stat al Românizării, colonizării şi Inventarului, numărul 6158 şi 6159 din 30 mai 1941 comunicat de Direcţiunea Generală P.T.T. cu Ord. numărul 83707 din 30 aprilie 1943, imobilul folosit de Oficiul P.T.T. reşedinţa Galaţi se găseşte pe strada Lahovari, numărul 4, având ca vecini la nord strada Lahovari, la sud succesorii defunctei Elena Buşilă, la est proprietatea S.A.R. de telefoane şi la vest proprietatea C.N.R.. Suprafaţa clădirii este de 2100 m² şi se desfăşoară pe subsol, parter şi etaj. Suprafaţa totală a terenului clădit şi liber este de 1132 m², iar suprafaţa terenului liber (neclădit) este de 331 m². Construcţia este din beton şi zid de cărămidă. Valoarea imobilului este evaluat la 86. 000.000 lei, iar terenul la 3.500.000 lei . Subsolul cuprinde serviciile de poştă, arhiva bucătăria cantinei P.T.T. şi atelierul de tâmplărie; parterul cuprinde serviciile de poştă, serviciile de Cecuri şi Economii, Serviciul Societăţii Române de Radiodifuziune, cabinetul şi locuinţa Dirigintelui, garaj şi magazia de materiale P.T.T., iar etajul cuprinde Serviciul de telegraf, Serviciul Telefonic Judeţean, Serviciul Cenzurii P.T.T., camera de oaspeţi, toate serviciile administraţiei şi Control, cantina funcţionarilor P.T.T.. Astăzi se regăseşte pe lista monumentelor din anul 2004, din oraşul Galaţi la poziţia 155, cod GL-II-m-B-03054, sub numele de Palatul Poştei, strada Lahovary Iacob, general 6, anii construcţiei fiind 1906-1908.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu